Sunday, March 24, 2013

Fragile...



 

...O zi de februarie ca o zi de primăvară... Soarele era prietenos, pe cerul albastru pluteau norisori de vreme bună și-l brăzdau, din timp în timp, pâlcuri de păsări, poate porumbei, foarte dezinvolți, cu toată aglomerația marelui oraș. Ar fi strigat de bucurie. Mirosul de pământ reavăn îl moleșea însă. Poate și fiindcă era obosit peste măsură. Avusese penultimul examen din sesiune, încercare ce se sfârșise foarte bine deși nu reușise să parcurgă toată materia. Mirosea a primăvară, calendaristic însă, mai era destul de mult până acolo.

O văzuse împreună cu o colegă a lui văru-său. Erau braț la braț, vesele, aproape explozive. Colege, a aflat chiar atunci și ambele colege cu George, vărul.
Ea râdea cu lacrimi. Cine știe ce glumă bună spusese cealaltă fată! Sau poate radeau de ei?!? Parcă era cumva invidios pe veselia lor. George era o fire posacă. După ce văru-său le-a făcut cunoștință el ar mai fi stat, ar fi dorit s-o cunoască mai bine, dar i-a fost imposibil. George îl grăbea, trebuia să ajungă amândoi la mătușa care era ca un ceas elvețian. Făcea un bot până în pământ dacă întârziau. Chiar si pentru cinci minute.

Nu-i zisese nimic lui George. Își spusese că e imposibil să n-o mai vadă prin zonă. Dar treceau zilele și nici urmă de tipa subțirică, cu ochi negri. Negri ca niște tăciuni dar zvârlind parcă flăcări. Așa îi păruseră, știa că nu se înșelase. A, îi mai plăcuse și părul ei cârlionțat, în bucle mari, sigur naturale. De-un castaniu închis, strălucitor...

Liviu n-avea mare lucru în comun cu vărul lui. Decât că stăteau în aceeași cameră de cămin, erau în același an de facultate dar nu la aceeași, că tații lor erau frați și aveau un nume de familie greu de purtat. La auzul căruia mulți zâmbeau. Unii chiar râdeau, nu se puteau abține și întrebau: "E poreclă, nu?" Acum, la aproape 21 de ani, era obișnuit dar când era micuț chiar și el râdea sau se supăra, după situație. Iar în cartier și în timpul anilor de școală fantezia copiilor îi adusese tot felul de porecle: Bucătaru', Cratiță, Farfurie, Ceaun...toată bucătăria și vesela ei, ale lui erau. 
În rest, nu aveau nimic în comun. George era un stâlp de telegraf de cca. 1,95 m, taciturn și brunet, aproape tuciuriu, el, în schimb, era delicat ca o fată, de vreo 1,75 m, vesel, extrovertit, șaten, cu ochii căprui-verzui. Uneori doar verzi. Iar la picior purta marimea 37, încât de abia de își găsea încălțăminte. Nici n-ai fi bănuit că în vene le curge parțial același sânge.

Mergea pe stradă sau prin campus și câte-o buclă castanie, zărită pe fugă, sau vreo siluetă de trestie îl făcea să-și iuțească pașii. Dezamăgire, de n-ori dezamăgire. Alarmă falsă. Încă una. Și iar, și iar. Trecuseră mai bine de două luni de când o întâlnise. Nici urmă de Sonia... O chema Sonia... Ce nume frumos! Superb! 

Era clar că Sonia n-avea program comun cu el. Se gândise să-l roage pe George...nici el nu prea știa ce. Ce știa era că trebuia să treacă la acțiune. Ori să lase destinul să facă el ceea ce știa cel mai bine?!? 
Pe moment însă trebuia să meargă să mănânce ceva. Mătușa plecase din nou în Italia, cu un contract într-o clinică privată, de data asta în Milano. Pentru trei ani. 

Era o autoservire aproape, unde mai mâncase. Plecase în grabă, trebuia să se întoarcă repede, avea de lucru la un proiect. Era ora mesei și autoservirea era plină-ochi. Cu tava în mână își aruncă ochii în căutarea unui loc. Parcă era un loc, mai în spate. Era bine oriunde, nu prea era de ales. Grăbit și cu ochii țintă spre, poate ultimul loc din sală, aproape că se lovise de cineva. Gata sa-și ceară scuze, ochii săi întâlniseră o pereche de ochi negri. Și un chip amuzat. 

Sonia... Adică mâncaseră la aceeași autoservire și nu se întâlniseră niciodată... Ciudate mai erau căile vieții! Se convinsese, o dată în plus, că destinul face și desface. Fără ca oamenii să poată face nimic uneori.

Prima întâlnire și-o dăduseră la Grădina Botanică. Simfonia de flori a primăverii târzii le fusese aliat, complice. Nu se dădea el în vânt după flori dar lângă Sonia parcă avuseseră alt farmec. Existau, erau minunate! Trandafiri, garoafe, stânjenei, iasomie, mulți trandafiri...un ocean de trandafiri... Toate miresmele primăverii-verii erau în jurul lor. Sonia însăși era o floare. Veselă, frumoasă. Prima întâlnire a fost perfectă. Sonia era perfectă.

Perfectă era și azi Sonia, după cincisprezece ani. Era o femeie matură dar fragilă, elegantă, dulce și echilibrată, pe care o vedea și azi cu ochii de atunci și pe care o iubea și mai mult parcă. Peste o saptămână aniversau doisprezece ani din ziua când Sonia spusese "Da". Îi făcuse și un dar splendid: o fetiță frumoasă care împlinea curând zece ani, brunetă, cu ochi mari, verzi. 
Le mersese bine, în general. 

Fragile de Jean Paul Gaultier
O singură mare supărare le umbrise fericirea. Scandalul care se declanșase când își anunțase părinții că renunță la numele de familie, nume vechi de oameni cinstiți și vrednici. Cumplit se supărase tatăl său. Nu-i vorbise mai mult de doi ani. Apoi, după venirea fetiței, încet-încet, tatăl său se mai înmuiase, se mai domolise. Oricum nu avea cine să-l ducă mai departe...
Adevărul era că dacă el era obișnuit și resemnat cu numele său, simțise că nu putea s-o oblige pe Sonia să se numească Sonia Tigaie în loc de Sonia Petrescu.

Amintirile îi trecuseră ca o serie de flash-uri prin fața ochilor. Tocmai ce îi cumpărase Soniei parfumul ei preferat, Fragile de Jean Paul Gaultier, o minunăție florală care o făcea să miroase precum florile acelei Grădini Botanice, ale acelui Eden de la prima lor întâlnire adevărată. Nu îndrăznea să facă experiențe cu parfumuri noi. Învățase, în cei cincisprezece ani, că femeile știu cel mai bine ce le place. În niciun caz experiențele iar Sonia era destul de conservatoare dar și pretențioasă în gusturi. 




Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului poveștii parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema Parfumul primei întâlniti a fost propusă de Irealia.

Au mai scris  pentru Povestea parfumată următorii:
Mirela, Irealia, Carmen, Nina, Vania, Vienela, Diana, Lili, Catalin, Silving, Lolita, Anca, Mala, ghurhu,
    Minnie, Gandvis, Roxana, Sara,   Lolita, KARMAPOLICE,                     




54 comments:

  1. Nu pot comenta frumoasa postare decât trimiţând la o piesă muzicală : Drupi - "Picola e fragile" :
    http://www.youtube.com/watch?v=EV0qAQ9uyzY
    Numai bine!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Un gest delicat și fragil, aproape demodat...ca o reverență. :)
      Mulțumesc din suflet. Piesa e absolut superba :) Cred că se potrivea perfect ca fond muzical pentru postarea mea...
      Numai bine și ție!

      Delete
  2. ochi negri care ard si o sumedenie de flori cu ale lor parfumuri...Gradina Botanica nu poate fi decat un adevarat Eden,asa cum ai spus pentru indragostiti...
    suspansul numelui a fost "picatura" realitatii intr-o delicata poveste de dragoste care,cum rar se intampla...dureaza :)
    stii deja ca imi plac povestile cu happy-end,asa ca... :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Se mai intampla sa si dureze cate-o poveste, asa este. :) Stiu, Pandhora, cum sa nu? Mie nu ca nu mi-ar placea dar cum spui si tu "rar se intampla"...
      Multumesc!

      Delete
  3. Intr-o perioada o bateam pe mama la cap ca de ce nu mi-a pus numele Sonia,ca zicea ca oscilase intre asta de acum si ala.Pe urma m-am potolit,ca oricum aici,amandoua suna rusesc :))
    Mda, multe se fac si se desfac la cantine ;)
    Saptamana frumoasa,Elly!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, Sonia pare sa sune ruseste poate fiindca exista pesonaje de romane care se numesc asa. Mie nu mi se pare si am cautat acum, de curiozitate. Provine din Sofia, nume grecesc :)
      Multe se fac si desfac...oriunde :) Multumesc, Irina!

      Delete
  4. Chestia cu numele chiar numai pe la noi mai stârnește furtuni. În condițiile în care lumea modernă se adună împreună deseori fără acte, ca doar la venirea copilului să oficializeze relația, nu cere și preluarea numelui. Și la noi începe, am o sumedenie de colege care și-au păstrat numele de fată, fiind artiști plastici sau critici literari, iar copiii poartă ambele nume sau doar al tatălui, dar soția, nu. Unele pretind ca soțul să ia numele lor, știu multe cazuri. La noi în familie sunt două cazuri în care copilul poartă numele ambilor părinți, ei nefiind căsătoriți și nici neavând de gând, chiar dacă stau împreună. Mi-a plăcut povestea, s-a terminat bine! Te pup, noapte bună! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Posibil sa fie asta doar pe la noi. Aici nu era cazul de fara acte...desi exista multe familii moderne, fara. N-am nimic nici cu o situatie, nici cu alta. Cate unii sefi de familie isi doresc sa le fie respectat, chipurile, numele. Mai ales cand au un singur fiu. Problema era ca numele era foarte urat. Nici eu n-as fi acceptat sa ma cheme asa. :)
      Din pacate asta este, exista si nume foarte greu de purtat...
      Multumesc, Mirela! :)

      Delete
  5. Fermecătoare poveste!
    Mi-a amintit de "Undeva, cândva", pe care l-aş fi vrut cu happy-end. :)
    O săptămână uşoară! Pup

    ps.
    azi am trecut prin Centrul Vechi şi m-am gândit la tine!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ei..filmul ala...e unul dintre putinele pe care l-as fi dorit si eu cu final fericit. Dar atunci...cred ca nu mai ramanea in istoria filmului. Lasa, e mult mai frumos asa. Iubesc acel film dar sunt sigura ca exact pentru ca este astfel :)
      Multumesc, Ansatasia draga! :)

      Delete
  6. Fascinant, idilic pe alocuri, atmosfera atit de calda si de ...fina de ma face sa inchid ochii si sa visez. Parfumul unei asemenea iubiri e pretios si merita fidelitatea sentimentelor! Tare mult mi-a placut povestirea!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cam idilic...e adevarat :) Nu e stilul meu dar mai sunt si povesti fericite. Nu pot sa le fac triste ele fiind altfel :)
      Multumesc, Mala!

      Delete
  7. Atat de mult urasc destinul, ca si concept, si atat de des ma intalnesc cu el in ultima vreme...fie personal, fie prin experientele/povestirile altora... Sa fie oare un semn?! Oi fi si eu intr-o cantina pe care n-o vad din cauza meselor?!...
    Foarte frumos nume, Sonia. Buna alegere ca si-a schimbat numele de familie. Cu siguranta Tigaie fusese inventat in vremuri apuse, cand probabil era considerat a fi un lux, posesia acelei ustensile pentru care astazi lumea se calca in picioare. :) Sonia Tigaie suna cam ca William Branza, sau Edmond Talmacean. :)) Au facut bine ca n-au supus fetita lor acelorasi persecutii pe care tatal ei le-a resimtit in copilaria sa.

    Oricum...iasomia asta...face minuni... ;)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Poate parea el ca de tragedie greaca dar eu am convingerea ca destinul exista. Nu stiu daca vreun semn...eu cred ca tot mai multi se conving ca nu e doar o vorba in vant...
      Nu stiu nici eu cand fusese inventat, nu i-am intrebat pe cei doi veri, pe care ii cunosc :) Povestea nu e decat partial fantezie...:)
      Multumesc!

      Delete
  8. Ce-mi place să citesc povești fericite, cu oameni frumoși... Uite cum o cantină poate fi mai importantă decât orice alt loc. Am ”iubit” și eu un bar, era vai și-amar de capul lui, dar era barul unde chiuleam de la ore cu prietena mea și ne luam o cafea și câteva țigări. Și-așteptam să treacă orele de chin de la școală... L-au desființat, din păcate.
    Mulțumesc pentru poveste. O săptămână frumoasă!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asa este dar din pacate in jurul meu vad foarte putine. Atat de putine ca rar scriu o poveste care se termina cu bine.
      Deci la tine povestile se puteau intampla in bar. Insa am vazut ca fololiul din odaie l-a "luat" ;)
      Multumesc si eu pentru comm, Irealia! :)

      Delete
  9. Am simtit aroma parfumului! esti geniala! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multam, Mona draga! Ma bucur ca ti-a placut :)

      Delete
  10. Frumoasa poveste.
    Cand iubesti, 10 ani nu inseamna nimic. Fiecare zi e “prima zi”, prima intalnire.
    Astrele predispun oamenii dispun. Altfel spus, avem alegerea libera.
    Poate nu degeaba se vehiculeaza ideea: “urmeza-ti instinctul”!
    Norocosi aceia care se arunca in valurile Iubirii cu inima deschisa si n-au habar unde vor ajunge dar nici ca le pasa cat timp au certitudinea Iubirii in prezent! Norocosi Liviu si Sonia. Liviu si-a urmat glasul inimii, si pana la momentul in care s-a oprit povestea ta, n-a avut ce sa regrete.
    Saptamana usoara sa iti fie!
    Zile fericite!
    Cu drag,

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu stiu cat de libera avem alegerea. Depinde de enorm de multi factori orice intreprindem. Cand reuseste ceva...a fost posibil. Eu asa cred. :)
      Multumesc, Diana! La fel!

      Delete
  11. Acel Eden al primei întâlniri...mereu prima zi cum spune Diana, cum afirm și eu. Ieri nu terminasem de citit toate textele și tot spuneam prin comentarii că e ziua Iubirii. Până cineva mi-a spus că ea e în fiecare zi.Și da, e în fiecare zi...e cu fiece clipă mai puternică. Nu trebuie strigată, înțeleasă ci doar simțită, trăită. Uneori o simțim fără să o știm și străin ne ține în viață ca un Dumnezeu ce ne ascultă ruga. O rugă venită din suflet, din carne și bucăți de oase, din nou. Mă înclin în fața poveștii tale și a parfmului adus. Îți doresc o săptămână edenică îmbăcsită de parfmul ucigător al Iubirii. Numai bine!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Poate fi in fiecare zi..daca e sa fie. Daca nu e...oricat ne-am dori...zilele sunt pustii. Multumesc, Simona...dar nu am parte. Asa, de iubirea familiei, poate. O sa zic si eu ca mi-ajunge :)

      Delete
  12. Mai am si acum putin Fragile de la Gaultier intr-o sticlutza. Nu m-am indurat sa-l consum pe tot...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu miroase minunat? :)
      La fel am eu putin Giordani de la Oriflame...e de acum vreo 15 ani...primul meu parfum mai bun si deosebit, care nu se mai fabrica, din pacate. :)

      Delete
  13. Ce salt în timp ai făcut! Ai sărit atât de dezinvolt peste 15 ani!
    Şi eu care voiam să văd cum intră cu fata pe fir...
    M-am pomenit că s-au laut şi au şi un copil!
    Am avut un coleg de facultate, Dârdâiac (sau Dîrdîiac?), care şi-a schimbat numele în Florea, după căsătorie. Îţi dai seama ce lovitură a fost pentru clanul lui...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pai daca stiu sa sar ;)
      Cum, n-ai vazut? De la autoservirea aia (l)i s-a tras :))
      Daca treaba a mers bine...ce voiai sa faca? ;)
      Imi dau seama, ca si pentru familia Tigae...care exista :)
      Multumesc!

      Delete
  14. Foarte frumoasă povestea! Sincere felicitări, îmi plac mult de tot poveştile cu care participi la acest club parfumat!
    Numele Sonia mi-a inspirat mereu o fire rebelă, independentă, veşnic revoltată dar nu aş putea spune că am un motiv concret pentru asta...:D It's just a feeling. :D
    O săptămână frumoasă, Elly!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ma bucur ca-ti plac, Alexandra! Te mai astept la ele :) Nu sunt multe...o data la doua saptamani.
      Sonia e un nume frumos, delicat. Multumesc, draga mea!

      Delete
  15. Ce de parfumuri cunosti tu, Elly. :) Pe toate le descrii minunat, fiecaruia ii dedici o poveste de neuitat. Pe mine ideea de schimbare de nume ma duce la istoria mamei din copilarie. A cunoscut un baiat la cursurile de dans, era perechea ei si ca sa se potriveasca perfect, a adoptat, pana in ziua de azi, varianta feminina a numelui sau: Silviu. Ea avand un nume de floare...

    ReplyDelete
    Replies
    1. As vrea sa cunosc si mai multe. Cateva nu le-am cunoscut. Dar am citit despre ele...E o intreaga literatura si arta :)
      Incerc sa imbin povestile pe care le stiu cu povestile unor parfumuri. Nu intotdeauna reusesc. Mai lipseste parfumul din cate-o poveste. Nu am niciunul pe care sa-l alatur povestii respective.
      Legat de mama ta...numele adoptat e doar asa, pentru a fi apelata, nu? In acte poarta tot numele de botez presupun. Silvia e un nume care, la fel, imi place foarte mult. De fapr numele cu "S" in ele...ma fascineaza...Nu chiar toate dar majoritatea. Merci, Nice!

      Delete
    2. Pe mama mea o cheama Silvia. Cand eram copil nu imi placea deloc numele ei, probabil pentru ca nu il intalnisem decat la o fetita de care nu prea imi placea, dintr-un bloc vecin. Am crescut si gusturile mi s-au schimbat. Acum imi place acest nume, mi se pare ca are o rezonanta aparte.
      Foarte frumoasa este povestea pe care ai tesut-o aici, Elly. "Destinul face si deface"... Intr-adevar, caile vietii sunt intortochiate...

      Delete
    3. Cum ai patit tu cu numele mamei tale am patit eu cu un alt nume. O fetita de la gradinita, care, tot asa, nu mai stiu de ce nu-mi placea mie, se numea Claudia. Mult timp nu mi-a placut numele acesta. Pana cand am ajuns pe la liceu. :)
      Silvia imi placea de cand citeam povesti mitologice...imi placea chiar asa: Rhea Silvia :)
      Multumesc, Vienela!

      Delete
  16. O primă întâlnire memorabilă care este mereu amintită de parfumul delicat. O poveste de dragoste ca în filmele şi cărţile clasice care mi-a placut mult. Când doi oameni se plac parcă şi astrele complotează şi se creează un tablou pitoresc. Mulţumesc pentru rândurile sensibile şi frumoase!
    O săptămână cu soare în suflet! :-)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Uneori da, toate par sa concure la crearea fericirii :)
      Multumesc, draga mea! La fel sa ai!

      Delete
  17. :) draguta descrierea despre numele care jeneaza! m-am amuzat teribil, pentru ca eu m-am numit de fata Stan, si tare ma mai necajeam cand strigau copiii Stan si Bran! si mamica mea ma mângaia si imi spunea ca nu e nici un motiv sa ma supar, ca doar Stan si Bran sunt unii din cei mai buni actori ai tuturor timpurilor si in plus, personajele întruchipate sunt deosebit de simpatice! ;) si îmi trecea supararea :) Toate mamicile stiu sa-si mangaie puii!
    Mai târziu, în anul III la facultate, am avut un coleg, pe nume Bran Octavian. Eu eram deja maritata dar ma amuzam spunandu-mi, ce dragut ar fi fost sa fi devenit cumva o pereche si sa ne fi casatorit - as fi insistat sa pastrez si numele de fata, sa ne fi chemat pe amândoi Bran-Stan :))
    Lasand gluma la o parte - da, ma alatur grupului care te felicita. Povestea ta este tare draguta si gasesc ca partea cea mai frumoasa este ca, dupa ce ne-ai purtat pe valuri de arome si miresme suave, ne-ai servit un super- happy end! Ce dorinta mai frumoasa poate avea o tanara pereche îndragostita, decat un sa aiba un minunat copil care sa împleteasca tot ce au parintii mai frumos?!
    Sa ai o saptamâna parfumata!

    ReplyDelete
    Replies
    1. as avea o rugaminte: nu stiu de ce, dar nu ar fi prima data cand se intâmpla, comentariile mele ajung la spam si nu am cum sa spun autorilor de blog. La povestea parfumata de saptamâna aceasta, ar fi vorba despre Catalin Ionescu si despre Simona - Somewhitebue. Daca ai putea tu sa le dai de veste, ti-as fi recunoscatoare. Multumesc anticipat :)

      Delete
    2. Dar Stan e un nume foarte OK. Poate doar alaturarea Stan si Bran sa-l fi facut uneori nedorit.
      Multumesc mult, Carmen! Sa ai la fel!

      Delete
    3. La Catalin s-a rezolvat :) Cred ca a observat si Simona, n-am avut unde s-o anunt. Cateodata s-a intamplat si cu ale mele. Cred ca si acum :) Dar am vazut ca l-ai recuperat :)

      Delete
  18. Dragoste pe viaţă de la prima vedere - ce basm frumos :)

    ReplyDelete
  19. Superba oovestea cu iz de primavara... sa tot citesti....

    ReplyDelete
  20. O primă întâlnire prelungită în timp și fin parfumată... Ce femeie nu își dorește asta ? Si ce norocoase sunt cele care au parte de așa ceva !
    O zi frumoasă, Elly, măcar în suflet, că afară e vai și amar, iarnă în toată regula !

    ReplyDelete
    Replies
    1. Toate ne-am dori. Unele au noroc :) Unele nu avem :)
      Multumesc, Zina. Si la noi tot ninge... :(

      Delete
  21. Referitor la numele de familie care poate deveni o povara, chiar un destin, sunt de intrutotul de acord cu schimbarea acestuia
    Pe unii ti-e si rusine sa ii strigi pe numele, care clar rezoneaza cu un obiect, o leguma sau cine stie ce denumire caraghioasa, ca si cum l-ar defini.
    Nici nu vreau sa ma gandesc la cei care poarta nume, de-a dreptul jenante.
    Cum sa te defineasca asa ceva? O tigaie
    Dar nici Sonia nu imi place :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu toate numele sunt bune de purtat. Exista unele aproape imposibile. Nici eu n-as fi fost incantata sa ma cheme astfel.
      Nu e nicio problema, Anca :) Nu toate numele ne plac. Mie de pilda, nu-mi place Codrut. Si mai sunt. Nu-mi aduc aminte acum care...caci sunt putine totusi.... Merci, Anca! :)

      Delete
  22. Fragile, delicata si parfumata. E o floare de gardenie, in fotografie? Am avut si eu una, in Romania. E sensibila si greu de intretinut. Dar merita tot efortul. Are un parfum foarte fragil si delicat dupa cum arata si ea.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sunt flori de iasomie. Da, stiu gardenia, e frumoasa, foarte parfumata dar intr-adevar dificila. :)

      Delete