Friday, February 1, 2013

Isabelle Caro - Lupta cu kilogramele


Isabelle Caro

"Am avut o copilărie foarte complicată, foarte grea, dureroasă. Cea mai mare fobie a mamei mele a fost aceea că am să cresc. Își ocupa tot timpul măsurându-mi înălțimea. Nu mă lăsa nici să ies afară din casă fiindcă auzise că aerul proaspăt face copiii să crească, astfel că am crescut într-un fel de arest la domiciliu."

Sunt amintirile unui fost copil traumatizat, o fetiță care a suferit de anorexie nervoasă încă de la vârsta de 13 ani.

Ca orice deviație, anorexia este stranie trezind în oamenii care nu au asemenea probleme, o mare curiozitate.
Pentru mulți însă, de regulă persoane feminine, anorexia constituie o adevărată fascinație. De fapt anorexia este o tulburare foarte gravă, care nu trebuie să fie tratată ca fiind ceva fără importanță. 
Multe modele feminine suferă de această boală iar din nefericire industria modei continuă să agreeze și încurajează această situație prin promovarea modelelor scheletice...

Declarația din introducerea articolului îi aparține unei persoane devenite celebra. 
Model și actriță, Isabelle Caro, s-a născut la 12 septembrie 1982 în Marsilia, Franța. Isabelle Caro a suferit spitalizări încă de la vârsta de 20 de ani. Din cauza anorexiei. 

Isabelle Caro
La un moment dat, în anul 2006, cântărea doar 25 kg la 1,65 m inălțime. Intră în comă iar medicul care o supraveghea a declarat că nu va supraviețui. Totuși, Isabelle Caro reușește să revină din comă. 
Realizând că anorexia care o afecta era o tulburare foarte gravă și dorind să avertizeze pe tinerele fete asupra acesteia, franțuzoaica a apărut într-o serie de filme documentare care vorbeau despre această boală. 
A discutat cu jurnaliști, a participat la emisiuni și chiar la o campanie numită "Nu Anorexiei" (No Anorexia), apărând în fotografii foarte explicite, pe uriase panouri publicitare.

Isabelle Caro - Lucrare grafica - Omagiu
Îngrijorată de faptul că mesajul campaniei "No Anorexia" ar putea fi înțeles greșit, Isabelle declara: 
"Sper totuși su nu fie așa. E clar că arăt îngrozitor. Am coccisul ca o rană deschisă. Sunt urâtă, părul meu este ruinat, nu cred că voi mai avea vreodată părul lung, mi-am pierdut deja câțiva dinți, spunea cu referire la panourile publicitare. Pielea mea este uscată, sănii mi-au căzut. Nicio fată tânără nu vrea să arate ca un schelet. Nu cred că cineva ar dori să arate astfel."

Făcea mari eforturi să-și depășească problemele, să recupereze măcar parțial ceva din greutatea necesară, normală. Astfel că, luptand crancen cu kilogramele, dar in sens invers decat majoritatea oamenilor, în 2010, ajunge să cântărească circa 33 de kg. 
Pe 17 noiembrie 2010 însă, după o spitalizare de două săptămâni, aparent pentru grave probleme respiratorii, Isabelle Caro pierde lupta cu viața. Avea doar 28 de ani.  
La scurt timp, pe 18 ianuarie 2011, copleșită de vinovăție, mama sa se sinucide.





27 comments:

  1. Am vazut si eu de curand un reportaj despre ea pe National Geographic si mi s-a incrancenat carnea pe mine. Sunt ingrozita de aceasta boala de cand am vazut un sanatoriu in Italia si am varsat lacrimi pentru o fetita de doar 19 ani, moarta din cauza anorexiei chiar in timp ce eram acolo in vizita.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Abia am ajuns acasa :)
      Da, exact aceasta impresie mi-a lasat-o si mie. L-am vazut intamplator si eu, a fost relativ de curand. De atunci mi-am zis sa scriu un articol dar n-am avut timp. Am gasit niste materiale si am reusit azi-noapt, in sfarsit. Am dorit sa afle si altii despre aceasta boala. O singura persoana care are asemenea tendinte daca vede articolul si tot inseamna un castig.

      Delete
    2. Şi eu am văzut reportajul şi mi-a părut aşa rău că a murit chiar când şi-a dat seama că are o boală şi începuse să se trateze, să mănânce normal. Deşi era pe drumul cel bun, organismul ei era prea slăbit după anii de înfometare şi n-a susţinut-o

      Delete
  2. mi s-a facut pielea de gaina...
    acea fiinta nu e mama,in primul rand ea a avut probleme de sanatate,distrugandu-si,torturandu-si copilul :((

    ingrozitor e faptul ca aceasta imagine scheletica este din ce in ce mai agreata incepand cu lumea modei si continuind cu oamenii obisnuiti in cautare de modele,cum bine ai remarcat si tu...
    ma ingrozeste ce vad,ma ingrozeste sa-l vad pe Botezatu zicandu-le fetelor acelora uscate ca niste scanduri "esti grasa"...
    cu siguranta contractul semnat nu le permite sa riposteze sau sa-l dea in judecata dupa cum ar merita...

    ReplyDelete
    Replies
    1. O femeie iresponsabila care si-a distrus fiica. Cred ca mama lui Isabelle avea probleme psihice. Eu alta explicatie nu vad.
      Nu vad emisiunea cu Botezatu dar uneori mai prind cate un promo si vad cum se poarta cu ele... Le umileste...n-as putea suporta asa ceva.

      Delete
  3. E îngrozitor ce poate face un om cu sine însuşi
    pentru a arăta cum vor alţii...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ai dreptate dar e si mai grav cand altul face asa ceva cu propriul copil...Mi se pare o crima.

      Delete
  4. Mare belea cu marii "creatori" de moda. Paradoxal, ei dispretuiesc femeia (unii spun chiar ca o urasc), lucru de înteles, dar pâna la un punct, având în vedere orientarea celor mai multi dintre ei...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Posibil sa fie si asa cum ai auzit. Nu stiu...
      Am inteles ca doresc fete din ce in ce mai slabe fiindca modelele lor aiurite pica mai bine pe niste scanduri. Nu stiu de ce nu folosesc niste scanduri reale. Ar fi chiar mai atragatoare decat niste schelete ambulante.

      Delete
  5. si numarul cazurilor de acest gen este mereu in crestere... Orice extrema duce la sfârsit tragic!
    Fetele mele au avut ocolega de clasa... repeta pentru a nu stiu cata oara clasa - sau incerca sa o repete, dar nu reusea, pentru ca o paraseau puterile si era mai mult prin spitale...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Si fata asta abia avea putere sa mearga...orice implica putina miscare era un efort urias pentru ea. Si efortul de a cara o plasuta cu ceva de mancare, doar pentru ea, pentru o masa (si nu manca mai nimic) era foarte grea pentru ea.... Ce s-a mai intamplat cu fata aceea, colega fetelor? Mai traieste?

      Delete
  6. Eu una pe Victoria Beckham asi pune-o la zid! Este o "uscata" care crede ca este "buricu pamantului" si care daca nu ar fi trecut prin operatii estetice ar fi aratat sigur ca femeia jnur! Toti acesti "mari" creatori de moda pot sa îsi scoata ochelarii de cal si sa vada viata asa cum e! Cum poate sa îmi spuna mie un homo (Versace - ai vazut cum arata Donatela?) sau Dolce and Gabbana) cum sa ma îmbrac? Nu am nimic cu ei, e viata lor dar consider ca ar trebui sa "creeze" moda pentru genul lor nu pentru femei! Am zis! :)))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pai Victoria Beckham arata jalnic, dupa parerea mea. Cu toate operatiile ei.
      Am vazut-o si pe Donatella. E o sperietoare... :(

      Delete
  7. Ingrozitor! Vai, cum arata! Schelet este putin spus.
    Nu cunosteam cazul, dar din cate citesc, clar mama ei a fost problema principala.
    Si da, si creatorii de moda care promoveaza scheletele.
    Pacat...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Schelet miscator...din pacate. Biata de ea, suferea ingrozitor, incerca sa sensibilizeze si pe alte fete in privinta acestei boli oribile. Desigur ca mama ei a distrus-o.

      Delete
  8. Da, Isabelle lupta cu boala si chiar daca numai este printre noi, a fost o invingatoare...

    ReplyDelete
  9. Este revoltator, strigator la cer ca proprii parinti sa incurajeze o asemenea tortura. Marturisesc ca nu stiam de Isabelle Caro, insa povestea ei e cutremuratoare. Chiar daca ea a pierdut lupta, povestea si marturiile ei pot fi folosite ca un exemplu pentru impiedicarea altor asemenea tragedii...
    Un sfarsit de saptamana frumos iti doresc!

    ReplyDelete
  10. Greselile vietii pot duce la drame cumplite...sper ca niciodata sa nu mai apara astfel de cazuri, ca acesta si ca al drei ce a fost de curand la Antena 3...un caz similar.

    ReplyDelete
  11. trista poveste! chiar trista! pacat, mare pacat !

    ReplyDelete
  12. Rusoaica Valeria Levitina are 25 de kile si e la ora actuala cred - cea mai slaba femeie din lume, evident suferind de aceeasi boala. Are 1.72
    Am vazut un reportaj cu ea zilele trecute
    Ingrozitor, ingrozitor, nici nu stiu ce altceva sa spun

    ReplyDelete
  13. Apropo de asta , uite ce am gasit
    http://www.click.ro/news/national/cea_mai_slaba_femeie_lume-acces_direct-kilograme_0_1538246222.html

    Zice ca ar fi primit mailuri de la romance care-o divinizau. Tind sa cred ca nu e nimic adevarat in acea relatare. Aceleasi cuvinte sunt folosite de ea in reportajul urmarit dar se referea la mailurile unor ciudate din toata lumea!!! Ma indoiesc ca acum , imediat dupa emisiunea aia penibila au scris romancele s-o intrebe "cum se mentine"
    Adevarul e ca singura intrebare potrivita in cazul ei e "cum de mai traiesti" ? :((

    ReplyDelete
  14. M-am intersectat de vreo 2 ori cu documentare cu si despre ea, dar am refuzat sa le urmaresc. Imi provoaca o repulsie extrema sa vad ca exista oameni care fac asa ceva din copiii lor. Totusi acum am ales sa citesc articolul asta...
    Nu prea am multe de spus...
    O sa fiu foarte fericit cand o sa vad prezentari de moda cu tipe de 1.55, 1.60 inaltime, si forme mai mult decat generoase. Atunci inseamna ca lumea e pe cale sa-si revina.
    Ah, sa nu uit - cazul asta, este in perfect acord cu 'The tall man'. Un exemplu concret, real...

    ReplyDelete
  15. Acum ceva timp am aflat si eu de Isabelle si am citit ingrozita povestea ei. Am cautat pe google aproape in disperare poze cu ea normala, pana sa se imbolnaveasca, eram curioasa cum arata. Dar daca la 20 de ani era deja spitalizata, cand a mai avut timp sa fie model si actrita? Parinti iresponsabili. Care pana la urma constientizeaza raul facut. Cand e prea tarziu...
    Stiu ca fetele isi doresc sa fie fit, slim, dar nu scheletice.

    ReplyDelete
  16. Cutremuratoare povestea ei...am vazut si reportajul... :(

    ReplyDelete
  17. Îngrozitor, biata ființă, contează enorm copilăria, educația, grija. Dar și influența celorlalți. Mai bine să nu te lași influențat. Nimeni nu înțelege de ce trebuie să fie și modelele alea piele și os. Și de ce dacă un om are poftă de mâncare este mereu pus la zid că are câteva kg în plus!Că de-aici pornesc dramele.
    Elly, weekend plăcut îți doresc! :)!

    ReplyDelete
  18. Doamne... ingrozitor... pacat ca sunt tot mai multe cazuri din astea si pacat ca fetele din ziua de azi nu ia seama la cazurile din trecut...

    ReplyDelete
  19. Eu nu zic ca nu e bine sa-ti controlezi greutatea, sa ai in toate masura, sa te simti bine in pielea ta, dar se promoveaza prea mult ,,scheletismul'' care n-are nimic in comun nici cu frumosul, nici cu sanatatea.

    ReplyDelete